Se
pierde tot ce era frumos cândva
Degeaba
mai cer ajutorul cuiva,
Mă
refuză toţi, mă amână, fiind prea ocupaţi,
Dar
când au nevoie de ajutor vin nevinovaţi.
Vreau
sã plec, sã mã despart de ei
Sã
fiu la fel de stralucitoare ca lumina stelei.
Ĩntr-o
grãdinã cu mii de aştrii, ochii mi scufund
Vreau
ĩn amintirile şi ĩnţelepciunea lor sã mã afund.
Ĩi
numãr, una, douã, vreo trei mii mã privesc,
Ĩmi
aşteaptã ĩntrebarea s-o grãiesc.
-Voi
aştri singuratici, de ce azi nu mai ĩnvinge binele?
Un
clinchet de râsete se revarsã asupra mea şi se pierd ĩn vãi.
-Muritor
prostuţ, ce bine mai gãseşti ĩn sufletele astea rele?
Nu
vezi? Fug toţi de munţi cautã câmpiile, vor uşoarele cãi.
Trei
stele cad plângând, ĩn inima-mi ca nişte spini s-au ĩnfipt
-Voi
aştri ĩmpietriţi, de ce oamenii se luptã şi se rãnesc atât de cumplit?
-Nu
vezi? Ucid şi zdrobesc tot ce nu le convine,
Sunt
ĩndragostiţi de aceastã lume plinã de crime.
Ĩncã
o sutã de licurici se sting şi-mi rãnesc inima, ĩncã nu-i limita.
-Dragi
aştri, de ce oamenii nu pot ierta?
-Uitã-te
la tine, prietenii tãi dispar treptat, treptat, fug de vremea tumultoasã.
Poţi
sã ierţi pe trãdãtori, când tu eşti singur şi tremuri ĩn faţa noastrã?
O
mie de lacrimi, o mie de stele se pierd ĩntr-un abis fãrã fund,
Cu
o mie de sentimente şi amintiri se scufund.
Un
singur astru neĩnfricat rãmâne pe bolta ĩntunericului,
E o
stea strãlucitoare ce se agaţã de blânda lunã, e voinţa Luceafãrului.
-Tu
Luceafãr neĩnfricat, de ce oamenii mai iubesc, dacã oricum ĩntr-o zi o sã
sufere?
-Dar
tu muritor neştiutor, de ce mai trãieşti, dacã oricum vei muri ĩntr-o mare de
durere?
Eşti
un om ce poate cãlãtori, fugi, aleargã, trãieşte,
De
ce continui sã pui ĩntrebãri a cãror rãspuns ĩl şti deja, la ce te gândeşti?
-Vara
s-a terminat, iar simfonia distrugerii ucide tot ce pot sã iubesc.
Trec
printr-o furtunã cu aştrii cãzãtori, sunt descurajat
Nu
ştiu de ce mai trãiesc, n-am nici un scop, nu mai pot sã gândesc.
Visez
la lucruri imposibile, fiecare mã vrea doborât şi descurajat.
-Dã-ţi
seama muritor pierdut ĩn disperarea proprie,
Ai
acei ochi pentru a privi ce iubeşti,
Ai
acea inimã pentru a nu fi o simplã copie,
Ai
acea voce pentru ca sentimentele sã ţi le grãieşti.
Adevãrul
se aflã ĩnãuntrul sufletului tãu.
Incearcã
fãrã fricã sã te arunci ĩn hãu.
Vei
vedea, cuvintele mele sunt dovada celor care au trãit.
Celor
care au trãit cu sufletul ĩmplinit.
Dispare
şi Luceafãrul alungat de razele soarelui,
Aparent
se ridicã luptãtorul binelui.
Inima
mi se vindecã pregãtitã de ĩncercãri
E timpul
sã pãşesc printre triumfãtori.
