Asteptarea

   EU si EL, o veche poveste de dragoste nespusa ce s-a pierdut in amintirile noastre. Asa as fi vrut sa incep daca as fi putut-o considera astfel, dar nu am avut acest noroc.De cate ori mi-am dorit sa incep asa dupa ce terminam o relatie cu un baiat, dar nu am putut.

Sunt blestemata! Sau cel putin eu il consider un blestem aruncat peste inima mea. Pur si simplu nu pot sa ma indragostesc, nu pot sa simt fluturasii aceia in stomac pentru un baiat mai mult de o saptamana. Devenisem intr-un fel geloasa pe celelalte fete care se indragosteau atat de repede si aveau atatea povesti de iubire, parea un basm pentru mine, parea ceva ce eu nu puteam atinge, ceva ce imi doream cu atata ardoare, dar parea la fel de departe ca si soarele. Incepusem sa imi detest prietenele cand imi povesteau despre problemele lor cu baietii, ca spuneau aia, ca faceau aia, ca de ce nu erau si ei mai romantici? Eram oripilata ca inca mai indrazneau sa comenteze la cadoul pe care-l primisera de la Dumnezeu, o inima capabila sa iubeasca.

Ele aveau lucrul pe care eu il doream cel mai mult si nu-l apreciau mereu si pentru ce faceau asta? Doar sa mai dea putina culoare relatiei sa nu devina monotona, le consideram proaste ca se foloseau de cearta, gelozie si alte trucuri pentru a-i face pe baieti sa le spuna cate in luna si in stele despre iubirea ce le-o poarta. Proaste, da, asa le consideram, credeam ca e nevoie de incredere, de o iubire de nemasurat si de un vocabular inedit in ambele parti pentru o conversatie decent, ca o relatie sa supravietuiasca, asta pana m-am lovit de cruda noastra realitate.

Suntem tineri, atat de tineri incat nici nu ne dam seama, iar orgoliul accentueaza si mai mult ignoranta noastra. Placerile carnale au fost, sunt si vor fi la varsta noastra mult mai importante pentru baieti. Abia pe la 30 de ani majoritatea se trezesc si isi dau seama ca a fost frumos, dar ca acum a venit timpul sa poata avea si pe cineva langa el.

Acum, tot ce conteaza e exteriorul, sunt putini baietii si fetele care mai gandesc romantic si nu se i-au dupa ceilalti, sunt putini cei care apreciaza ceea ce au si sunt si mai putini care profita de acel lucru. Nu ma mai pot mira ca fetele procedeaza astfel cand baietii uita sa le mai spuna ceea ce simt, devin nesigure pe ele si ajung sa planga pe umarul unei prietene, care poate intr-o zi ii va lua baiatul pentru care plange. Am ajuns sa cred ca viata e un viciu sau cel putin asa a ajuns, iar in iubire si in razboi chiar nu exista vreo regula. A fost trist cand am descoperit asta si intr-un fel am inteles ca nu a venit timpul meu, ca nu a aparut ceea ce e al meu. Bine spune mama “Ce-i al tau e pus de o parte”, ar trebui sa le ascultam mai des, doar au trecut cam prin aceleasi lucruri ca si noi, dar nu vrem sa le auzim mereu.

Trebuie sa recunosc am ales cei mai buni baieti cu care stiam ca am sanse sa ma inteleg foarte bine, dar mereu a fost cate ceva care m-a facut sa ma razgandesc; diferenta de varsta, aparitia unei alte fete, diferenta de idei, de visuri. Mereu am gasit cate o scuza si ma simteam pierduta si inca ma simt. Totusi au fost unele moment ce au durat putin, dar m-au facut sa cred ca poate va fi scaparea mea, dar n-a fost asa si atunci am realizat care era piedica mea.

Imi era frica, frica de a fi ranita, eram constienta ca oricat m-as invarti prima iubire se termina dureros si la fel de constienta eram de sensibilitatea mea pe care o ascundeam in spatele firei dure si serioase. Stiam prea bine ca nu sunt chiar atat de puternica, ca daca as fi lovita o singura data as ramane acolo jos si probabil nu as mai fi capabila sa ma ridic o buna bucata de vreme. Totusi exista o contradictie in mine si inca este; da, imi este frica sa fiu ranita, imi este frica sa imi pierd capul pentru ceva care nu e sigura, dar in acelasi timp imi e frica ca imi va trece tineretea, iar eu nu voi fi simtit si explorat tot ceea ce poate oferi iubirea.

Iubirea cea care lasa un oftat de fiecare data sa scape din inima unui dependent al ei. Iubirea cea care te inalta si te doboara, afrodisiacul cel de mai temut si imbatator.

Astfel am devenit constienta ca aveam nevoie de o scapare din acest blestem, o usita pe care macar sa scot pentru putin timp capul. M-am apucat sa creez propria mea lume, propriile mele personaje care traiau tot ceea ce imi doream eu sa simt, m-am apucat de scris. Nu fusesem foarte atrasa de aceasta scapare la inceput, dar dupa cateva intamplari, am ajuns atat de dependenta de acea lume incat vroiam sa intru in ea, intram inconstienta in depresie.

Tanjeam sa pot avea acele sentimente, asta pana a aparut un asa zis EL. M-a scos din lumea mea si mi-a aratat ca e mai frumoasa realitatea. Aproape ma indragostisem de el cand am aflat ca are prietena si am plecat din viata lui si l-am scos din a mea. Nu doream sa descopar dupa un timp ca n-am simtit nici pentru el ceva special, asa ca am plecat cu gandul ca EL pentru mine a fost ceva nou.

A fost o experienta care mi-a schimbat punctele de vedere, m-a facut sa realizez ca eu sunt in stare de ceva sentimente, doar ca nu au aparut inca persoanele care sa le stimuleze.

Asa ca singurul lucru pe care-l pot face pana va aparea acel cineva este sa scriu, sa citesc, sa ma bucur de singuratatea mea pentru ca atunci cand el va aparea nu voi mai avea nevoie de aceste lucruri, EL si EU vom intrece toate povestile pe care le-am scris. EL si EU e idealul meu, e idealul oricarei fete, e baiatul care iti face inima sa tremure din prima clipa in care il zaresti. EL e cealalta aripa a ta care te ajuta sa zbori, EL va fi eliberarea.