Un înger negru

Îngerul meu, în noapte tu mă ocroteşti

Îngerul meu, în vis tu mă pazeşti

O îngerul meu, cu ochii tăi albaştrii

O îngerul meu, cu ochii tăi ca nişte aştrii.

Tu înger negru, mi-ai furat inima

Tu înger negru, numai a ta e vina

Mi-ai furat ce aveam mai scump

Şi apoi m-ai aruncat pe un pustiu câmp.

Am plâns atât de mult şi m-a durut,

Dar mi-am iubit în continuare

Acel înger cu privirea spintecătoare

Ce mi-a luat inima cu împrumut.

Nu sunt doar ochii pe care mi-ai furat

Şi gândurile mele din prima clipă la tine au zburat

Tu sfâşii întunericul  ce mă-nebuneşte, ce mă înconjoară

Eşti lumânarea ce-mi călăuzeşte viaţa, un murmur de chitară.

Eu sunt doar un prizonier în paradis,

Am renunţat de mult să mai cred în cuvinte

Ştiam doar că “visele sunt atât- vise”

Ştiu că mai minţit, căci m-am afundat adânc în noapte.

Am pierdut atât de multe aşteptându-te

Şi am primit doar minciuni din partea ta

Urmate de scuze banale, neînsufleţite

Dar am depaşit minciuna ta veritabilă.

Tu eşti şi vei fi un spin ce nu poate fi scos

În inima mea eşti înfipt, este atât de dureros

Mă doare, dar îmi place, eşti ca un drog, sunt dependentă

Minciuna ta îmi crează o dulce euforie, e suculentă.

Degetele tale sunt reci...ah… ca gheaţa

Sunt încleştate pe inima mea, tu-mi deţii viaţa

Nu-mi mai e frica îmi accept cu zâmbetul pe buze soarta

Pentru tine sunt în stare să accept fără să clipesc şi moartea.

Nu pot uita cum de tine m-am îndrăgostit

Nu pot uita cum iubirea cu fiori a înflorit

Nu pot să mă despart de ceea ce iubesc

Nu pot  acum să mă opresc.

O înger blestemat, de ce oare te-am întâlnit?

O înger blestemat, de ce de tine m-am îndrăgostit?

De ce îmi ceri ca tribut viaţa pentru fărâme de iubire?

De ce mă laşi să mă pierd în aceasta crudă disperare?

Privesc în gol plângând, zăresc scumpul argint ce de viaţă mă scapă
Plâng cu lacrimi amare şi mă târăsc încet spre masă.
Simt acea atingere mângâietoare de gheaţă, încă puţin şi mă eliberez
Voi pleca, fără să-mi pese ceea ce în urmă las şi creez.

Cerneala inimii curge pe foaia albă, stiloul din mână îmi cade
Pe gresia rece cad şi eu, observ cum totul încet dispare.
Mă simt atât de bucuroasă că măcar atât am putut avea

Poate n-am primit iubirea ta, dar mi-am obţinut moartea

Şi totuşi niciodată nu am apucat, cele două cuvinte să le grăiesc
Acum doar vei citi ce am lăsat în urmă… îngerul meu de lumină, te iubesc.